Cu trecerea timpului tenul poate suferi diferite schimbări care îi afectează aspectul și structura. Înainte de a apela la diferite metode de a trata anumite imperfecțiuni este recomandat să discuți cu un medic despre acest subiect și să parcurgi anumite etape care te pot ajuta să înțelegi mai clar nevoile pielii tale. Află cum poți să ai grijă de pielea ta, dar și care sunt aspectele pe care ar trebui să le ai în vedere, chiar înainte de a apela la anumite produse sau proceduri pentru ten.
La ce trebuie să fii atentă atunci când vine vorba de tenul tău?
- Ia în calcul opțiunea unei analize a tenului
Imperfecțiunile tenului pot avea o multitudine de cauze, iar înainte de a lua decizia utilizării unor produse sau proceduri ar trebui să îți faci o analiză a tenului. Aceasta ajută la observarea unor probleme precum porii dilatați, roșeața pielii sau apariția petelor și a ridurilor, oferind astfel un suport eficient în vederea stabilirii măsurilor de tratament. Poți găsi detalii despre analiza pentru ten aici, pe estevainstitute.ro, pentru a vedea exact cum funcționează aceasta și ce beneficii majore îți poate oferi pentru a te putea bucura de un ten sănătos. Analiza utilizează un aparat special pentru monitorizare care scanează tenul, oferind o imagine amplă cu privire la problemele pe care tenul tău le întâmpină.
- Monitorizează dieta zilnică
Hrana pe care o consumi are un impact direct asupra pielii și tenului tău, deoarece din aceasta îți vei lua aportul de vitamine și minerale. Încearcă să consumi pe cât posibil hrană curată, introducând în dieta ta mai ales fructe, legume și carne slabă. De asemenea, nu uita de hidratare, așa că amintește-ți să bei cât mai multă apă, să eviți băuturile carbogazoase, alcoolul și excesul de cafea.
- Folosește produse de îngrijire adaptate tenului tău
Tenul tău este unic și are propriile nevoi pe care tu trebuie să le identifici în mod corect. De aceea, fie poți apela la un specialist în domeniul cosmeticelor și dermatocosmeticelor, fie poți discuta cu un medic dermatolog, astfel încât să alegi produsele potrivite de îngrijire pentru tenul tău.
Cele mai citite articole
Nu alege produsele de îngrijire doar pentru că altcineva le folosește, deoarece fiecare tip de ten are nevoile sale: tenul gras are nevoie de hidratare, dar și de reducerea excesului de sebum, tenul uscat are nevoie de un plus de hidratare, iar tenul sensibil are nevoie de produse fără parfumuri sau alte substanțe iritante.
- Nu uita de curățarea eficientă a tenului
Unul dintre cele mai importante aspecte relaționate de ten este cel care vizează curățarea corectă a acestuia, atât de praf și impurități, cât și de machiaj. Nu trebuie niciodată să adormi fără a te demachia înainte, deoarece machiajul are un efect iritant asupra tenului și de asemenea facilitează îmbătrânirea acestuia. Folosește un cleanser blând sau o apă micelară și curăță tenul, pentru a putea permite pielii să respire pe timp de zi și de noapte.
- Folosește creme cu factor de protecție adecvat
Razele solare pot avea efecte nocive asupra tenului, așadar recomandarea specialiștilor este aceea de a folosi produse pentru protecție solară. O cremă cu SPF ajută împotriva foto-îmbătrânirii și protejează pielea împotriva razelor UV.
Ai grijă de tenul tău începând chiar cu o analiză a acestuia care să evidențieze problemele pe care le întâmpină. Adoptă ulterior măsurile necesare întreținerii corecte a pielii și bucură-te de un ten ferm, cu o piele elastică și luminoasă, dar mai presus de toate sănătoasă.