21.40 p.m. Mai sunt doar câteva ore până când vei fi pe drum. Acel drum care te duce într-o călătorie pe care ai planificat-o de mult. De-abia aștepți experiența, dar dintr-o dată o ploaie de gânduri începe să se reverse peste tine: ‘’Oare am luat totul? Pălăria, crema solară, costumul de baie?’’.
Dar stai! Nu știm ce oră este când tu citești aceste rânduri, nu știm nici dacă mai sunt câteva ore până pleci în vacanță, dar ceva știm cu certitudine.
Sezonul concediilor este aproape, iar tu nu poți pleca fără câteva articole indispensabile. Află din următoarele rânduri care sunt aceste articole, fără de care concediul tău poate fi imprevizibil.
Planificarea unei vacanțe este întotdeauna o experiență plină de emoție și bucurie pentru locurile pe care le vei vedea sau revedea și pentru experiențele care se vor întipări în sufletul tău.
Dar nu uita de bagaj. Indiferent dacă te îndrepți spre o destinație exotică sau doar la câteva ore distanță, bagajul este unul dintre cele mai importante aspecte care pot face diferența între o vacanță reușită și una mai puțin plăcută.
Pentru a te asigura că ai tot ce-ți trebuie…
Iată o listă de 15 articole care nu trebuie să lipsească din bagajul unei femei
1. Costumul de baie. Indiferent dacă plănuiești să te relaxezi la plajă sau să te răcorești la piscină, un costum de baie care te face să te simți confortabil și încrezătoare este esențial. Alege unul care să-ți scoată în evidență atuurile și să te facă să te simți bine în pielea ta.
2. Rochia de plajă lejeră și elegantă este perfectă pentru a trece de la plajă la o cafea pe terasă. Optează pentru un material ușor, care să-ți ofere confort pe tot parcursul zilei.
3. Ochelari de soare cu protecție UV. Protejează-ți ochii de razele nocive ale soarelui cu acest tip de ochelari. În plus, sunt un accesoriu de modă indispensabil pentru orice ținută de vacanță.
4. Pălăria de soare care nu doar că îți va proteja chipul de eventuale arsuri, dar va adăuga și un plus de stil ținutei tale. Alege una cu boruri largi pentru o protecție maximă.
5. Crema de protecție solară. Pielea ta merită cea mai bună îngrijire, iar să pui o cremă de protecție solară cu SPF ridicat, +50, pentru a preveni arsurile și îmbătrânirea prematură a pielii, este soluția potrivită.
Știai că în Singapore, sunt educați de mici să folosească această cremă?
6. Trusa de machiaj compactă. Chiar dacă ești în vacanță, câteva produse de make-up pot face minuni.
Cele mai citite articole
Începem cu un fond de ten Masterproof Boys n Berries, care rezistă până la 12 ore. Gândește-te că în vacanță pleci dimineața de la hotel și te întorci seara. Cum poate fi tenul tău impecabil dacă nu cu un produs rezistent? Completează cu un ruj hidratant și Mascara pentru gene lungi și intense, care nu le încarcă. Nu uita de oglindă. Le găsești pe toate pe www.turkoaneshop.ro, în nuanțele și texturile potrivite ție. Iar reducerile în acest magazin online de produse de make-up și îngrijire a pielii, sunt de nerefuzat.
7. Încălțăminte confortabilă. Vacanțele presupun adesea deplasare îndelungată pe jos, așa că ia cu tine încălțăminte comodă. Sandalele cu talpă moale sunt una din opțiuni.
8. Geanta de plajă în care să încapă toate lucrurile esențiale pentru o zi la plajă – prosop, carte, telefon, cremă de protecție solară și alte mici obiecte necesare.
9. Rochia de seară. Pentru serile în care vrei să te răsfeți la un restaurant elegant sau să ieși la o plimbare romantică, o rochie de seară este ‘’obligatorie’’. Alege una care să-ți pună în valoare silueta și să fie confortabilă.
10. Produse de îngrijire personală. Include în bagaj un set alcătuit din produsele tale preferate de îngrijire a părului și pielii. Șampon, balsam, crema hidratantă și un deodorant – toate într-un format mic, perfect pentru călătorie.
11. Cărți sau e-book reader. Pentru momentele de relaxare, o carte bună este compania ideală. Dacă preferi tehnologia, un e-book reader este soluția perfectă pentru a avea la dispoziție mai multe cărți, fără a ocupa spațiu.
12. Bijuterii. Un colier elegant, cercei discreți și o brățară simplă pot face minuni indiferent de ținută.
13. Hanorac sau o jachetă ușoară pentru seri răcoroase.
14. Accesorii pentru păr, precum bentițe, elastice, cleme și pălării – toate acestea îți pot menține părul aranjat și elegant în orice moment.
15. Documentele de călătorie și portofelul. Nu uita să pui într-un loc sigur pașaportul, biletele de avion, rezervările de la hotel și orice alte documente necesare. Portofelul cu carduri și bani trebuie să fie mereu la îndemână.
Te întrebi cumva de ce am ales să fie ultimele pe listă? Pentru că nu trebuie să uiți de ele. Sunt cele mai importante.
Ești gata să-ți faci bagajul fără stres și să te bucuri de vacanța ta la maxim?
Am uitat ceva important sau ai alte sugestii? Ce altceva consideri că este esențial să ai cu tine atunci când pleci în vacanță?
Împărtășește-ne experiențele tale și hai să creăm împreună lista perfectă!